Pompiliu Nistor

Medic implicat în viața științifică, socială și politică a vremii, Pompiliu Nistor s-a născut născut la  Araci, jud. Covasna. Între anii 1902-1907 a urmat cursurile Facultății de medicină din Budapesta și în 1908 a obținut titlul de doctor în medicină. Din 1910 a lucrat ca medic de circumscripție la Zărnești până în august 1914, când a  fost mobilizat ca medic militar în armata austro-ungară și trimis pe frontul rusesc. În primăvara anului următor a fost luat prizionier ajungând în lagărul de la Birsk. S-a implicat direct în mișcarea pentru unitate națională fiind unul dintre organizatorii corpului voluntarilor ardeleni și bucovineni militari pentru Marea Unire, în primăvara anului 1917. La adunarea de constituire a corpului de voluntari organizată la Darnița, lângă Kiev, la 10 aprilie 1917, dezbaterile s-au orientat după textul unei ,,motivări” redactate de el . Tot el a redactat  memoriul manifest prin intermediul căruia se aducea la cunoștința întregii lumi obiectivele de luptă ale românilor din Austro-Ungaria.  Împreună cu Corpul de voluntari, la începutul verii anului 1917, a venit la Iași și a început să lucreze în unitățile medico-sanitare ale armatei române. A fost prezent la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 și a fost  ales deputat în Marele Sfat Național, iar mai târziu membru al Senatului României. La încheierea războiului și-a  reluat activitatea de medic rural la Zărnești, fiind apoi numit, pe rând, medic șef al orașului Tg. Mureș, medic primar al orașului Brașov și în 1941 inspector general al Ministerului Sănătății, până în 1944, când s-a pensionat. În această perioadă a activat în cadrul Federației interaliate a foștilor combatanți, organism care îi grupa pe reprezentanții a zece națiuni ce au purtat război între 1914-1918 împotriva Triplei Alianțe, ocupând  din 1932 funcțiile de președinte al secției române și vicepreședinte al Comitetului executiv al acestui organism.