Romulus Cioflec

Romulus Cioflec

Scriitor, profesor, publicist Romulus Cioflec s-a născut la Araci, jud. Covasna. După absolvirea Școlii Normale din Câmpulung Muscel, în 1901, a fost învățător câțiva ani în județul Prahova. Între 1905-1910 a fost  bibliotecar la Academia Română și la Liga Culturală condusă de N. Iorga și de la  1 decembrie 1911 până  la 27 mai 1912 prim-redactor la ziarul ,,Românul” din Arad. Din 1910 a urmat cursurile Universității București, luându-și licența în Litere și Filosofie, în iunie 1914, când a devenit  profesor la Liceul „Atanasie Bașotă” din Pomârla-Dorohoi. În timpul stării de război, din toamna anului 1916 până în septembrie 1918 s-a aflat în serviciul mișcării național-culturale din Basarabia. În februarie 1917, a fost martorul revoluției ruse de la Petrograd, de unde în martie s-a întoarce în Chișinău, intrând „în lupta cu buchiile”, adică ajutând la realizarea „hainei” cu alfabet latin a gazetei,,Cuvânt moldovenesc”. A publicat diverse articole în „Cuvânt moldovenesc”, ,,Sfatul Țării”, „Școala moldovenească”. În martie 1917, a făcut parte din grupul celor 21 de intelectuali care au constituit Partidul Național Moldovenesc ce a condus mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni. Pentru participarea la mișcarea națională, politică și culturală din Basarabia, a primit Medalia „Bărbăție și credință”, clasa I. După Marea Unire a rămas  în  Chișinău profesor la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu”până în anul 1926. În perioada 1926-1936 a  fost  profesor în Timișoara, la Liceul German de Stat, iar între 1936-1942 a predat în București, la Liceul ,,Gheorghe Lazăr”. După debutul din 1904, a publicat o serie de volume – schițe, nuvele, romane, memorialistică. În 1914, a fost  admis în Societatea Scriitorilor Români. A fost distins, în 1938, de  Academiei Române,  cu premiul „I.H.Rădulescu” pentru romanul „Vârtejul”. A colaborat la toate revistele literare importante ale vremii.

Context

Data publicării

25 November 2021

Cuvinte cheie

Istorie