L.C.: Am înlocuit doar acoperișul, pentru că țigla a început să se macine. Casa este zugrăvită în exterior doar în jurul ferestrelor, așa cum se făcea în acea vreme. Tâmplăria s-a păstrat foarte bine, fiind pe atunci vopsită cu vișiniu și crem, acum este vopsită cu verde și crem. În acele vremuri, casa era printre cele mai frumoase din sat.

C.M.O.: Cum se prezintă la interior, în ce privește compartimentarea și amenajarea?

L.C.: Este așezată spre miazăzi, în pantă și are două nivele: în partea de jos este bucătăria, în proiect se voia ca pivniță, dar fiind înaltă și mare, și-au dat seama ca mai bine o folosesc ca bucătărie. În partea de jos, bucătăria este zidită din piatră, este zid solid și în lateral tot din piatră, pentru consolidare. Sus sunt două camere spațioase și o cămară. Un farmec aparte au târnațul de jur-împrejur și veranda cu ornamente realizate manual.

În camera de la vale, cum îi spuneam noi, mama păstra cu sfințenie țesăturile, cămășile ornamentale și cusute cu mâna, zestrea pregătită împreună cu bunica și hainele de sărbătoare. În această cameră se păstrează și mobila pe care mama a primit-o ca zestre când s-a căsătorit, în 1944. Mobila fusese comandată de bunici la Ditrau și realizată după un model ales de mama, dintre cele pe care le executa meșterul tâmplar. Au făcut două dulapuri pentru haine, două paturi, două noptiere, o masă și patru scaune, toate vopsite crem, cu câte o dungă discretă neagră. Sunt păstrate de zici că sunt făcute în urmă cu 2-3 ani, mai puțin scaunele, care nu mai sunt.

C.M.O.: Dincolo de valoarea istorică și etnografică dată de trecerea timpului, valoarea oricărei case stă și în poveștile pe care timpul le scrie pentru cei care trăiesc în ea. O casă nu este doar plan, structură și material solid. Pe lângă acestea, familia e de fapt singurul element prin care o casă trăiește. Se spune că o casă rămasă goală se degradează mult mai repede în timp. Ne puteți contura o imagine a  familiei care a umplut de viață și de poveste această casă?

L.C.: Casele de munte erau și în acele vremuri solide și deosebit de primitoare. Păstrăm cu sfințenie casa aceasta cu pridvor și târnaț în amintirea părinților și a bunicilor noștri. Universul casei părintești a fost și va rămâne pentru mine un loc binecuvântat de Dumnezeu
. În această casă au locuit până în anul 1950 bunicii cu părinții mei Petru Urzică (Petrea Boțului, n.1919- d.1991) și Iulia Urzică (n.1923 - d.2010). Apoi bunicii și-au făcut altă casă în care au locuit cu fratele mamei. În acestă casă, eu am crescut alături de frații mei Nicolae Urzică (n.1947- d.2021), tehnician silvic la Praid și Dumitru Urzică (n.1949- d.2010), lăcătuș mecanic în Târgu-Mureș. Fratele nostru, Horia Dobreanu (n.1945), profesor, a fost înfiat de la 5 ani de un unchi bogat, care nu avea copii. Eu, după terminarea Liceului teoretic din Subcetate-Mureș, am urmat Facultatea de Matematică-Informatica din Brașov. La terminarea facultății am ajuns prin repartiție națională la Liceul de Matematică-Fizică “Liviu Rebreanu” din Bistrița, unde am fost dăscăliță timp de 36 de ani. Acum locuiesc cu familia la Sibiu.

C.M.O.: Tata, Petru Urzică, plecat în Al Doilea Război Mondial

L.C.: Aș vrea să revin la tata și să spun că a fost în Al Doilea Război Mondial, unde a căzut rănit la Cotul Donului (Bătălia de la Stalingrad - 23 august 1942–2 februarie 1943). În apropierea lui a explodat o grenadă, drept mărturie a stat lipsa degetului arătător de la mâna dreaptă și multe cicatrici pe picioare. A scăpat ca prin minune, norocul lui fiind acela de a fi căzut rănit înainte ca armata română să fie încercuită, în toamna anului 1942. Altfel, povestea noastră nu ar mai fi existat! A fost la un pas să-și piardă mâna dreaptă, l-au salvat medicii de la Debrețin. Altă mărturie e fotografia pe care și-o făcuse în fața spitalului la externare, pe care i-a dăruit-o mamei. Pe spate scrie “Debrețin, 15.10.1942” și un mesaj pentru mama.

C.M.O.: Bunicul, în Regimentul de gardă al Reginei Maria

L.C.: Despre bunicul Ioan Țăran, prof. Lucreția Urzică își amintește cu câtă bucurie și mândrie povestea că “în armată a fost selectat pentru a face parte din Regimentul de gardă al Reginei Maria. Cunoscând-o personal, povestea cu mult respect despre Regină: o femeie foarte inteligentă, frumoasă, bună şi milostivă”