Personalități covăsnene și harghitene ale Marii Uniri

Expoziție virtuală
Curator: Ana Dobreanu, istoric
Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără viziunea și acțiunea unor oameni ce au contribuit la cristalizarea unei conștiințe naționale

În această galerie de personalități le regăsim și pe cele originare din zona Covasna-Harghita (a Trei Scaunelor și Ciucului de odinioară). Aceștia erau fie oameni ai bisericii, dar și oameni de cultură ori practicanți de profesii liberale care au ocupat în epocă demnități  înalte, ecleziastice sau laice.

Miron Cristea
Patriarh

născut la Toplița, Harghita
Află mai mult

Justinian Teculescu
Episcop

născut la Voinești, Covasna
Află mai multe

România
reîntregită

Ghiță Pop
avocat, publicist, om politic

născut la Poiana Sărată, jud. Bacău (localitatea a făcut parte din Comitatul Trei Scaune)
Află mai multe

Cine au fost cei ce au hotărât Marea Unire de la 1 decembrie 1918?

În ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, au fost prezenți, în sala cercului militar din cetate, 1228 de delegați. Dintre aceștia, 680 au fost aleși din cele 130 de circumscripții electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului, iar 548 erau membri de drept ai Marii Adunări din Alba Iulia, reprezentanții episcopiilor românești, societăților culturale, institutelor de învățământ superior și școlilor medii, reuniunilor învățătorești, reuniunilor de meseriași și femei, delegații Partidului Social Democrat Român, gărzilor naționale și ai societăților studențești. 

Pe lângă cei aleși sau membrii de drept la marea sărbătoare a unirii au fost prezenți și alți covasneni și harghiteni care au mers din proprie inițiativă.

35

aleși în cercurile electorale din comitatele Ciuc, Odorhei și Trei Scaune

13

membri de drept ai Marii Adunări din comitatele Ciuc, Odorhei și Trei Scaune

2 protopopi români, 6 reprezentați ai unor reuniuni și a unei societăți și 5 reprezentanți ai gărzilor naționale românești.
Image
Image

Sud-estul Transilvaniei, o regiune în care, la momentul Unirii de la 1918, majoritară era populația secuiască (maghiară)

În peisajul demografic al Transilvaniei, locuită majoritar de români, la începutul secolului al XX-lea, din punct de vedere al structurii etnice şi confesionale a populaţiei, partea de sud-est, ocupa un loc distinct. Populaţia majoritar secuiască (maghiară) trăia alături de importante comunităţi româneşti şi de alte grupuri eterogene etnic formate din români, armeni, italieni, etc.

Conform ultimului recensământ, înainte de Marea Unire,  comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei aveau o populație de 409.973 de locuitori din care 43.835 (10,62%) erau români, iar din punct de vedere al confesiunii, din totalul populației,  60.639 (14,79%) erau ortodocşi şi greco-catolici.

De la scaunele secuiești la comitate

După instalarea dualismului austro-ungar şi înglobarea de către Ungaria a Transilvaniei, formele mai vechi de organizare administrativ-teritorială, unele provenite încă din evul mediu, au fost desființate prin legea XXXIII/1876. Din acest moment până la Unire, noua forma de organizare s-a bazat pe comitate/vármegye, divizate în plăşi, care cuprindeau municipii, oraşe şi comune.

Potrivit Legii XXXIII/1876, în zona Harghita – Covasna de azi, s-au desființat vechile scaune secuiești și au apărut comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei.

De asemenea, s-a schimbat statutul politic al populaţiei secuieşti care a fost echivalat cu cel al maghiarilor.

O economie rămasă în urmă

Datorită localizării geografice, la granița cu România, în SE Transilvaniei s-a dezvoltat o economie bazată pe strânse relații cu spațiul extra-carpatic, de multe ori complementară, de aceea Războiul Vamal de la sfârșitul secolului al XIX-lea dintre Imperiul Austro-Ungar și România a afectat negativ puternic dezvoltarea economiei acestor teritorii transilvane.

Comitatele din SE Transilvaniei erau, economic vorbind, cel mai puțin dezvoltate în raport cu restul Transilvaniei, regiune care la rândul ei era doar o periferie a Imperiului Austro-Ungar, începând cu 1867. Economia regiunii era preponderent agrară de tip tradițional, bazată pe mici gospodării. Per ansamblu, la cumpăna secolelor XIX și XX, sărăcia și nemulțumirea socială erau în creștere, evoluții generatoare de emigrație, în special direcționată spre România.

Românii din cele trei comitate aveau resurse modeste, biserici săteşti susţinute din micile contribuţii ale enoriaşilor sărăciţi, şcoli puţine şi precare
În sud-estul Transilvaniei elementul românesc a fost resorbit continuu, cel puţin pe plan lingvistic şi cultural de naţiunea dominantă în zonă, atât din punct de vedere politic, social-economic, cultural, ecleziastic, cât şi din punct de vedere numeric. Dominaţi politic, economic, dar şi numeric de naţiunea minoritară în Transilvania, dar majoritară în Comitatele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune, românii din cele trei comitate, dispunând de resurse modeste, de biserici săteşti susţinute din micile contribuţii ale enoriaşilor sărăciţi, de şcoli puţine şi precare, cu greu se puteau opune procesului de deznaţionalizare. Şi mai facil a fost în situaţiile în care anumite comunități românești datorită sărăciei în care se zbăteau membri ei  nu-și permitea să construiască o biserică sau să întreţină o şcoală.