
Onisifor Ghibu – corifeu al marii uniri. Un destin sub vremi potrivnice. La comemorarea semicentenarului trecerii sale la Domnul și la 104 ani de la înfăptuirea Marii Uniri
Rândurile de față îşi propun, în prag de aniversare a 104 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, evocarea uneia dintre figurile proeminente ale acestui Moment Astral al Neamului Românesc, acad. Onisifor Ghibu (1883-1972), de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit anul acesta 50 de ani, iar anul viitor se vor împlini 140 de ani de la naștere.
Text: Corneliu Beldiman
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Personalitate complexă a ştiinţei şi culturii româneşti, actant și martor al istoriei secolului al XX-lea, traversând cu dârzenie neclintită șapte regimuri sub vicisitudini greu de perceput astăzi, și cu atâta amar suportate de către cei implicați, solid spirit enciclopedic, având contribuții majore în diverse domenii, de la pedagogie, filosofie, istorie, istoria bisericii la organizarea învățământului național pe baze noi, publicistică militantă și culturală, activitate politică etc., Onisifor Ghibu a făcut parte dintre actanții Generaţiei de Aur care au trăit și luptat în efervescenţa creatoare a epocii de prefigurare şi apoi de înfăptuire a Unităţii Naţionale la 1 Decembrie 1918, numărându-se printre Corifeii Marii Uniri.
A dus o viață de epopee, activând la cote înalte ca dascăl, pedagog, om politic, academician, educator al tinerilor și al națiunii, jurnalist, memorialist, organizator de instituții și de țară, luptător permanent pentru dreptatea și binele Neamului. Destinul său a fost marcat de numeroase dificultăți, care nu l-au doborât, ci l-au stimulat să meargă mai departe, cu noi forțe, ghidat de spiritul lui Gheorghe Lazăr și al lui Avram Iancu: epoca Imperiului Austro-Ungar, cu lupta pentru Unire, perioada interbelică și lupta contra revizionismului, pentru clădirea unui sistem educațional românesc solid ca bază a societății prezente și viitoare, cele două războaie mondiale, instaurarea regimului comunist cu perioade de detenție și excluderea din viața publică, interzicerea publicării și difuzării operei și supravegherea continuă a familiei de către Securitate, până la trecerea la Domnul a lui Onisifor Ghibu, în 1972.
Publicistul
Atitudinea contra Imperiului austro-ungar îi aduce o condamnare pentru înaltă trădare
Războiul mondial început în vara anului 1914 a întrerupt această activitate și l-a obligat să se refugieze cu întreaga familie în România și apoi în Basarabia. La începutul lui noiembrie 1914 își începe activitatea cultural-politică la București, unde a fondat, împreună cu Constantin Bucșan și Gheorghe Popp, revista săptămânală de politică și cultură „Tribuna”, unde a desfășurat o intensă propagandă în vederea intrării României în război alături de Antantă, pentru eliberarea Transilvaniei. Concomitent a publicat și câteva cărți pe teme de istoria școlii și a fost cooptat în comitetul de redacție al „Revistei Generale a Învățământului” și al „Buletinului Casei Școalelor”. După intrarea României în război, a făcut parte din redacția „Gazetei Ostașilor“, alături de Nicolae Iorga, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu și alți câțiva scriitori de seamă.
Atitudinea deschisă a lui Octavian Ghibu împotriva regimului austro-ungar, asidua activitate pentru intrarea României în război de partea Antantei și realizarea Marii Uniri i-au atras condamnarea la moarte în contumacie pentru „înaltă trădare” de către Curtea Militară Maghiară din Cluj, în 1915, în același proces cu Octavian Goga, Octavian Tăslăuanu, Avram Imbroane ș.a.
Activitatea în Basarabia
Recunoașterea
Imediat după Unire, în ianuarie 1918, Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a chemat pe Onisifor Ghibu din Basarabia, fiind ales membru al acestuia și secretar general al Resortului Instrucției Publice, însărcinat cu reorganizarea întregului învățământ din Transilvania. Până la desființarea, în aprilie 1920, a Consiliului Dirigent, a desfășurat o intensă activitate de organizare și îndrumare, transformând învățământul confesional românesc în învăţământ de stat, creând o largă rețea de școli românești de toate categoriile și păstrând în același timp pentru minoritățile naționale o vastă rețea de școli confesionale și de stat. Alături de Sextil Pușcariu și Valeriu Braniște are cele mai mari merite în crearea și organizarea Universității românești din Cluj, al cărei profesor de pedagogie a devenit.
În 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Pentru meritele sale, Onisifor Ghibu a primit ordinele „Ferdinand” în grad de Comandor, „Coroana României” în grad de Mare Ofițer și „Steaua României” în grad de Comandor.
În fiecare an, aniversarea Marii Uniri poartă efigia de Bronz și Lumină a figurilor eroice și martirale înfăptuitoare, între care la loc de cinste se află aceea a lui Onisifor Ghibu și a lui Romulus Cioflec, înfrățiți întru origine transilvăneană, pregătire, preocupări, idealuri și fapte puse în slujba Neamului Românesc și Binelui Național. Fie-le cinstită de-a pururi Memoria!